Iov, Chapter 36

Bible Confluence - Iov 36 - Romanian - Biblia Cornilescu - Web
 
 
 
 
Comment!       Comment Disqus!
36:1 Elihu a urmat şi a zis:
36:2 Aşteaptă puţin, şi voi urma, căci mai am încă de vorbit pentru Dumnezeu.
36:3 Îmi voi lua temeiurile de departe, şi voi dovedi dreptatea Ziditorului meu.
36:4 Fii încredinţat, cuvântările mele nu sunt minciuni, ci ai a face cu un om cu simţăminte curate.
36:5 Dumnezeu este puternic, dar nu leapădă pe nimeni; şi este puternic prin tăria priceperii Lui.
36:6 El nu lasă pe cel rău să trăiască, şi face dreptate celui nenorocit.
36:7 Nu-Şi întoarce ochii de asupra celor fără prihană, şi-i pune pe scaunul de domnie cu împăraţii, îi aşează pentru totdeauna ca să domnească.
36:8 Se întâmplă să cadă în lanţuri, şi să fie prinşi în legăturile nenorocirii?
36:9 Le pune înainte faptele lor, fărădelegile lor, mândria lor.
36:10 Îi înştiinţează ca să se îndrepte, îi îndeamnă să se întoarcă de la nelegiuire.
36:11 Dacă ascultă şi se supun, îşi sfârşesc zilele în fericire, şi anii în bucurie.
36:12 Dacă n-ascultă, pier ucişi de sabie, mor în orbirea lor.
36:13 Nelegiuiţii se mânie, nu strigă către Dumnezeu când îi înlănţuie;
36:14 îşi pierd viaţa în tinereţe, mor ca cei desfrânaţi.
36:15 Dar Dumnezeu scapă pe cel nenorocit prin nenorocirea lui, şi prin suferinţă îl înştiinţează.
36:16 Şi pe tine te va scoate din strâmtoare, ca să te pună la loc larg, în slobozenie deplină, şi masa ta va fi încărcată cu bucate gustoase.
36:17 Dar dacă-ţi aperi pricina ca un nelegiuit, pedeapsa este nedezlipită de pricina ta.
36:18 Supărarea să nu te împingă la batjocură, şi mărimea preţului răscumpărării să nu te ducă în rătăcire!
36:19 Oare ar ajunge strigătele tale să te scoată din necaz, şi chiar toate puterile pe care le-ai putea desfăşura?
36:20 Nu suspina după noapte, care ia popoarele din locul lor.
36:21 Fereşte-te să faci rău, căci suferinţa te îndeamnă la rău.
36:22 Dumnezeu este mare în puterea Lui; cine ar putea să înveţe pe alţii ca El?
36:23 Cine Îi cere socoteală de căile Lui, şi cine îndrăzneşte să-I spună: Faci rău?
36:24 Nu uita să lauzi faptele Lui, pe care toţi oamenii trebuie să le mărească!
36:25 Orice om le priveşte, fiecare muritor le vede de departe.
36:26 Iată ce mare e Dumnezeu! Dar noi nu-L putem pricepe, numărul anilor Lui nimeni nu l-a pătruns.
36:27 Căci El trage la El picăturile de apă, le preface în abur şi dă ploaia,
36:28 pe care norii o strecoară, şi o picură peste mulţimea oamenilor.
36:29 Şi cine poate pricepe ruperea norului, şi bubuitul cortului Său?
36:30 Iată, El Îşi întinde lumina în jurul Lui, şi acoperă adâncimile mării.
36:31 Prin aceste mijloace, El judecă popoarele, şi dă belşug de hrană.
36:32 Ia fulgerul în mână, şi-l aruncă asupra potrivnicilor Lui.
36:33 Dă de veste că e de faţă printr-un bubuit, şi până şi turmele Îi simt apropierea.


Search in:
Terms:

Vote and Comment on Facebook:Recommend This Page:
Post on Facebook Add to your del.icio.us Digg this story StumbleUpon Twitter Google Plus Post on Tumblr Add to Reddit Pin this story Linkedin Google Bookmark Blogger
Insert Your Personal Insight:

Please do not make mean comments and follow the biblical and spiritual character of this forum. If, however unpleasant situations arise, we request to flag it to us in order to evaluate the situation.

Text source: This text is in the public domain, downloaded from http://www.unboundbible.org, compiled by biblephone2008@gmail.com.

This project is based on delivering free-of-charge the Word of the Lord in all the world by using electronic means. If you want to contact us, you can do this by writing to the following e-mail: confluente.org@gmail.com

DAILY READING BIBLIA CORNILESCU



SELECT VERSION

COMPARE WITH OTHER BIBLES