Isaia, Chapter 63

Bible Confluence - Isaia 63 - Romanian - Biblia Cornilescu - Web
 
 
 
 
Comment!       Comment Disqus!
63:1 Cine este acesta, care vine din Edom, din Boţra, în haine roşii, în haine strălucitoare, şi calcă mândru, în plinătatea puterii Lui? Eu sunt Cel care am făgăduit mântuirea, şi am putere să izbăvesc!
63:2 Dar pentru ce Îţi sunt hainele roşii, şi veşmintele Tale ca veşmintele celui ce calcă în teasc?
63:3 Eu singur am călcat în teasc, şi nici un om dintre popoare nu era cu Mine; i-am călcat astfel în mânia Mea, şi i-am zdrobit în urgia Mea; aşa că sângele lor a ţâşnit pe veşmintele Mele, şi Mi-am mânjit toate hainele Mele cu el.
63:4 Căci în inima Mea era o zi de răzbunare, şi venise anul celor răscumpăraţi ai Mei.
63:5 Mă uitam împrejur, şi nu era nimeni să M-ajute, şi Mă îngrozeam, dar nu era cine să Mă sprijinească; atunci braţul Meu Mi-a fost într-ajutor, şi urgia mea M-a sprijinit!
63:6 Am călcat astfel în picioare popoare în mânia Mea, le-am îmbătat în urgia Mea, şi le-am vărsat sângele pe pământ.
63:7 Voi vesti îndurările Domnului, faptele Lui minunate, după tot ce a făcut Domnul pentru noi! Voi spune marea Lui bunătate faţă de casa lui Israel, căci i-a făcut după îndurările şi bogăţia dragostei Lui.
63:8 El a zis: Negreşit, ei sunt poporul Meu, nişte copii care nu vor fi necredincioşi! Şi astfel El s-a făcut Mântuitorul lor.
63:9 În toate necazurile lor n-au fost fără ajutor, şi Îngerul care este înaintea Feţei Lui i-a mântuit; El Însuşi i-a răscumpărat, în dragostea şi îndurarea Lui, şi necurmat i-a sprijinit şi i-a purtat în zilele din vechime.
63:10 Dar ei au fost neascultători şi au întristat pe Duhul Lui cel sfânt; iar El li s-a făcut vrăjmaş şi a luptat împotriva lor.
63:11 Atunci poporul Său şi-a adus aminte de zilele străvechi ale lui Moise, şi a zis: Unde este Acela, care i-a scos din mare, cu păstorul turmei Sale? Unde este Acela care punea în mijlocul lor Duhul Lui cel sfânt;
63:12 care povăţuia dreapta lui Moise, cu braţul Său cel slăvit; care despica apele înaintea lor, ca să-Şi facă un Nume veşnic;
63:13 care îi călăuzea prin valuri, ca un cal pe loc neted, fără ca ei să se poticnească?
63:14 Ca fiara, care se pogoară în vale, aşa i-a dus Duhul Domnului la odihnă. Aşa ai povăţuit Tu pe poporul Tău, ca să-Ţi faci un Nume plin de slavă!
63:15 Priveşte din cer şi vezi, din locuinţa Ta cea sfântă şi slăvită: unde este râvna şi puterea Ta? Fiorul inimii Tale şi îndurările Tale nu se mai arată faţă de mine!
63:16 Totuşi Tu eşti Tatăl nostru! Căci Avraam nu ne cunoaşte, şi Israel nu ştie cine suntem; dar Tu, Doamne, eşti Tatăl nostru, Tu, din veşnicie, Te numeşti Mântuitorul nostru.
63:17 Pentru ce, Doamne, ne laşi să rătăcim de la căile Tale, şi ne împietreşti inima ca să nu ne temem de Tine? Întoarce-Te, din dragoste pentru robii Tăi, pentru seminţiile moştenirii Tale!
63:18 Poporul Tău cel sfânt n-a stăpânit ţara decât puţină vreme; vrăjmaşii noştri au călcat în picioare locaşul Tău cel sfânt.
63:19 Am ajuns ca un popor pe care niciodată nu l-ai cârmuit Tu, şi peste care niciodată nu s-a chemat Numele Tău


Search in:
Terms:

Vote and Comment on Facebook:Recommend This Page:
Post on Facebook Add to your del.icio.us Digg this story StumbleUpon Twitter Google Plus Post on Tumblr Add to Reddit Pin this story Linkedin Google Bookmark Blogger
Insert Your Personal Insight:

Please do not make mean comments and follow the biblical and spiritual character of this forum. If, however unpleasant situations arise, we request to flag it to us in order to evaluate the situation.

Text source: This text is in the public domain, downloaded from http://www.unboundbible.org, compiled by biblephone2008@gmail.com.

This project is based on delivering free-of-charge the Word of the Lord in all the world by using electronic means. If you want to contact us, you can do this by writing to the following e-mail: confluente.org@gmail.com

DAILY READING BIBLIA CORNILESCU



SELECT VERSION

COMPARE WITH OTHER BIBLES