Isaia, Chapter 42

Bible Confluence - Isaia 42 - Romanian - Biblia Cornilescu - Web
 
 
 
 
Comment!       Comment Disqus!
42:1 Iată Robul Meu, pe care-L sprijinesc, Alesul Meu, în care Îşi găseşte plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El va vesti neamurilor judecata.
42:2 El nu va striga, nu-Şi va ridica glasul, şi nu-l va face să se audă pe uliţe.
42:3 Trestia frântă n-o va zdrobi, şi mucul care mai arde încă, nu-l va stinge. Va vesti judecata după adevăr.
42:4 El nu va slăbi, nici nu se va lăsa, până va aşeza dreptatea pe pământ; şi ostroavele vor nădăjdui în legea Lui.
42:5 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, care a făcut cerurile şi le-a întins, care a întins pământul şi cele de pe el, care a dat suflare celor ce-l locuiesc, şi suflet celor ce merg pe el.
42:6 Eu, Domnul, Te-am chemat ca să dai mântuire, şi Te voi lua de mână, Te voi păzi şi Te voi pune ca legământ al poporului, ca să fii Lumina neamurilor,
42:7 să deschizi ochii orbilor, să scoţi din temniţă pe cei legaţi, şi din prinsoare pe cei ce locuiesc în întuneric.
42:8 Eu sunt Domnul, acesta este Numele Meu; şi slava Mea n-o voi da altuia, nici cinstea mea idolilor.
42:9 Iată că cele dintâi lucruri s-au împlinit, şi vă vestesc altele noi; vi le spun mai înainte ca să se întâmple.
42:10 Cântaţi Domnului o cântare nouă, cântaţi laudele Lui până la marginile pământului, voi care mergeţi pe mare şi cei ce locuiţi în ea, ostroave şi locuitorii lor!
42:11 Pustia şi cetăţile ei să înalţe glasul! Satele locuite de Chedar, să-şi înalţe glasul! Locuitorii stâncilor să sară de veselie: să strige de bucurie din vârful munţilor!
42:12 Să dea slavă Domnului, şi să vestească laudele Lui în ostroave!
42:13 Domnul înaintează ca un viteaz, Îşi stârneşte râvna ca un om de război; înalţă glasul, strigă, Îşi arată puterea împotriva vrăjmaşilor Săi.
42:14 Am tăcut multă vreme zice Domnul, am tăcut, şi M-am ţinut. Dar acum voi striga ca o femeie în durerile naşterii, voi gâfâi şi voi răsufla.
42:15 Voi pustii munţi şi dealuri, le voi usca toată verdeaţa; voi preface râurile în ostroave, şi iazurile le voi usca.
42:16 Voi duce pe orbi pe un drum necunoscut de ei, îi voi povăţui pe cărări neştiute de ei; voi preface întunericul în lumină, înaintea lor, şi locurile strâmbe în locuri netede: iată ce voi face, şi nu-i voi părăsi.
42:17 Vor da înapoi, vor fi acoperiţi de ruşine cei ce se încred în idoli ciopliţi şi zic idolilor turnaţi: Voi sunteţi dumnezeii noştri!
42:18 Ascultaţi, surzilor, priviţi şi vedeţi, orbilor!
42:19 Cine este orb, dacă nu robul Meu şi surd ca solul Meu, pe care îl trimit? Cine este orb ca prietenul lui Dumnezeu, şi orb ca robul Domnului?
42:20 Ai văzut multe, dar n-ai luat seama la ele; ai deschis urechile, dar n-ai auzit:
42:21 Domnul a voit, pentru dreptatea Lui, să vestească o lege mare şi minunată.
42:22 Şi totuşi poporul acesta este un popor prădat şi jefuit! Toţi zac înlănţuiţi în peşteri, şi înfundaţi în temniţe. Sunt lăsaţi de pradă, şi nimeni nu-i scapă! Jefuiţi, şi nimeni nu zice: Dă înapoi!
42:23 Cine dintre voi, însă, pleacă urechea la aceste lucruri? Cine vrea să ia aminte la ele şi să asculte pe viitor?
42:24 Cine a dat pe Iacov pradă jafului, şi pe Israel în mâinile jefuitorilor? Oare nu Domnul, împotriva căruia am păcătuit? Ei n-au voit să umble pe căile Lui, şi n-au ascultat Legea Lui.
42:25 De aceea a vărsat El peste Israel văpaia mâniei Lui, şi grozăviile războiului: războiul l-a aprins din toate părţile şi n-a înţeles; l-a ars, şi n-a luat seama.


Search in:
Terms:

Vote and Comment on Facebook:Recommend This Page:
Post on Facebook Add to your del.icio.us Digg this story StumbleUpon Twitter Google Plus Post on Tumblr Add to Reddit Pin this story Linkedin Google Bookmark Blogger
Insert Your Personal Insight:

Please do not make mean comments and follow the biblical and spiritual character of this forum. If, however unpleasant situations arise, we request to flag it to us in order to evaluate the situation.

Text source: This text is in the public domain, downloaded from http://www.unboundbible.org, compiled by biblephone2008@gmail.com.

This project is based on delivering free-of-charge the Word of the Lord in all the world by using electronic means. If you want to contact us, you can do this by writing to the following e-mail: confluente.org@gmail.com

DAILY READING BIBLIA CORNILESCU



SELECT VERSION

COMPARE WITH OTHER BIBLES