Bible Confluence: FrontPage




 

Deuteronom, Chapter 7

Bible Confluence - Deuteronom 7 - Romanian - Biblia Cornilescu - Web
 
 
 
Comment!       Comment Disqus!
  
1. Când Domnul, Dumnezeul tău, te va aduce în ţara în care vei intra şi o vei lua în stăpânire, şi va izgoni dinaintea ta multe neamuri: pe Hetiţi, pe Ghirgasiţi, pe Amoriţi, pe Canaaniţi, pe Fereziţi, pe Heviţi şi pe Iebusiţi, şapte neamuri mai mari la număr şi mai puternice decât tine;
  
2. când Domnul, Dumnezeul tău, ţi le va da în mâini, şi le vei bate, să le nimiceşti cu desăvârşire, să nu închei legământ cu ele, şi să n-ai milă de ele.
  
3. Să nu te încuscreşti cu popoarele acestea, să nu măriţi pe fetele tale după fiii lor, şi să nu iei pe fetele lor de neveste pentru fiii tăi;
  
4. căci ar abate de la Mine pe fiii tăi, şi ar sluji astfel altor dumnezei; Domnul S-ar aprinde de mânie împotriva voastră şi te-ar nimici îndată.
  
5. Dimpotrivă, iată cum să vă purtaţi cu ele: să le surpaţi altarele, să le sfărâmaţi stâlpii idoleşti, să le tăiaţi pomii închinaţi dumnezeilor lor şi să ardeţi în foc chipurile lor cioplite.
  
6. Căci tu eşti un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău; Domnul Dumnezeul tău te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pământului.
  
7. Nu doar pentru că întreceţi la număr pe toate celelalte popoare S-a alipit Domnul de voi şi v-a ales, căci voi sunteţi cel mai mic dintre toate popoarele.
  
8. Ci, pentru că Domnul vă iubeşte, pentru că a vrut să ţină jurământul pe care l-a făcut părinţilor voştri, pentru aceea v-a scos Domnul cu mâna Lui puternică, şi v-a izbăvit din casa robiei, din mâna Lui Faraon, împăratul Egiptului.
  
9. Să ştii dar că Domnul, Dumnezeul tău, este singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios şi Îşi ţine legământul şi îndurarea până la al miilea neam de oameni faţă de cei ce-L iubesc şi păzesc poruncile Lui.
  
10. Dar răsplăteşte îndată pe cei ce-L urăsc, şi-i pierde; nu dă nici o păsuire celui ce-L urăşte, ci-i răsplăteşte îndată.
  
11. De aceea păzeşte poruncile, legile şi rânduielile pe care ţi le dau azi, şi împlineşte-le.
  
12. Dacă veţi asculta aceste porunci, dacă le veţi păzi şi împlini, Domnul, Dumnezeul tău, va ţine faţă de tine legământul şi îndurarea cu care S-a jurat părinţilor tăi.
  
13. El te va iubi, te va binecuvânta şi te va înmulţi; va binecuvânta rodul trupului tău şi rodul pământului tău, grâul tău, mustul şi untdelemnul tău, rodul cirezilor tale de vite şi rodul turmelor tale de oi, în ţara pe care a jurat părinţilor tăi că ţi-o va da.
  
14. Vei fi binecuvântat mai mult decât toate popoarele; şi la tine nu va fi nici bărbat, nici femeie stearpă, nici vită stearpă în turmele tale.
  
15. Domnul va depărta de tine orice boală; nu-ţi va trimite nici una din acele molime rele din Egipt pe care le cunoşti, ci va lovi cu ele pe toţi cei ce te urăsc.
  
16. Să nimiceşti toate popoarele pe care ţi le va da în mână Domnul, Dumnezeul tău; să n-arunci nici o privire de milă spre ele, şi să nu slujeşti dumnezeilor lor, căci aceasta va fi o cursă pentru tine.
  
17. Poate că vei zice în inima ta: Neamurile acestea sunt mai mari la număr decât mine; cum voi putea să le izgonesc?
  
18. Să nu te temi de ele. Adu-ţi aminte ce a făcut Domnul, Dumnezeul tău, lui Faraon şi întregului Egipt;
  
19. adu-ţi aminte de marile încercări pe care ţi le-au văzut ochii, de minunile şi semnele, de mâna tare şi de braţul întins, cu care te-a scos Domnul, Dumnezeul tău. Aşa va face Domnul, Dumnezeul tău, tuturor popoarelor de care te temi.
  
20. Domnul, Dumnezeul tău, va trimite chiar şi viespii bondăreşti împotriva lor până la deplina nimicire a celor ce vor scăpa şi se vor ascunde de tine.
  
21. Să nu te înspăimânţi de ei; căci Domnul, Dumnezeul tău, este în mijlocul tău, Dumnezeul cel mare şi înfricoşat.
  
22. Şi Domnul, Dumnezeul tău, va izgoni încetul cu încetul aceste neamuri dinaintea ta: nu le vei putea nimici îndată, ca să nu se înmulţească fiarele câmpului împotriva ta.
  
23. Dar Domnul, Dumnezeul tău, le va da în mâna ta; şi le va pune cu totul pe fugă, până vor fi nimicite.
  
24. Pe împăraţii lor îi va da în mâinile tale, şi le vei şterge numele de sub ceruri; nici unul din aceste popoare nu va putea să stea împotriva ta, până le vei nimici.
  
25. Chipurile cioplite ale dumnezeilor lor să le ardeţi în foc. Să nu pofteşti şi să nu iei pentru tine argintul şi aurul de pe ele, ca nu cumva aceste lucruri să ajungă pentru tine o cursă; căci ele sunt o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău.
  
26. Să nu aduci nici un lucru urâcios în casa ta, ca să nu fii nimicit cu desăvârşire, tu şi lucrul acela; să-ţi fie groază de el să-ţi fie scârbă de el, căci este un lucru blestemat.


Search in:
Terms:

Vote and Comment on Facebook:Recommend This Page:
Post on Facebook Add to your del.icio.us Digg this story StumbleUpon Twitter Google Plus Post on Tumblr Add to Reddit Pin this story Linkedin Google Bookmark Blogger
Insert Your Personal Insight:

Please do not make mean comments and follow the biblical and spiritual character of this forum. If, however unpleasant situations arise, we request to flag it to us in order to evaluate the situation.

Text source: This text is in the public domain, downloaded from http://www.unboundbible.org, compiled by biblephone2008@gmail.com.

This project is based on delivering free-of-charge the Word of the Lord in all the world by using electronic means. If you want to contact us, you can do this by writing to the following e-mail: confluente.org@gmail.com

DAILY READING BIBLIA CORNILESCU



SELECT VERSION

COMPARE WITH OTHER BIBLES