2 Cronici, Chapter 5

Bible Confluence - 2 Cronici 5 - Romanian - Biblia Cornilescu - Web
 
 
 
 
Comment!       Comment Disqus!
5:1 Astfel a fost isprăvită toată lucrarea pe care a făcut-o Solomon pentru Casa Domnului. Apoi a adus argintul, aurul şi toate uneltele pe care le închinase Domnului tatăl său David, şi le-a pus în vistieriile Casei lui Dumnezeu.
5:2 Atunci Solomon a strâns la Ierusalim pe bătrânii lui Israel şi pe toate căpeteniile seminţiilor, pe capii familiilor copiilor lui Israel, ca să mute din cetatea lui David, adică din Sion, chivotul legământului Domnului.
5:3 Toţi bărbaţii lui Israel s-au adunat la împărat, pentru sărbătoarea din luna a şaptea.
5:4 Când au ajuns toţi bătrânii lui Israel, Leviţii au ridicat chivotul.
5:5 Au adus chivotul, cortul întâlnirii, şi toate uneltele sfinte care erau în cort: preoţii şi Leviţii le-au dus.
5:6 Împăratul Solomon şi toată adunarea lui Israel, chemată la el, a stat înaintea chivotului. Au jertfit oi şi boi, care nu se pot nici socoti, nici număra, din pricina mulţimii lor.
5:7 Preoţii au dus chivotul legământului Domnului la locul lui, în sfântul locaş al casei, în Locul prea sfânt, sub aripile heruvimilor.
5:8 Heruvimii aveau aripile întinse peste locul chivotului, şi acopereau chivotul şi drugii lui pe deasupra.
5:9 Drugilor li se dăduse o astfel de lungime încât capetele lor se vedeau la o depărtare de chivot dinaintea sfântului locaş, dar nu se vedeau de afară. Chivotul a fost acolo până în ziua de azi.
5:10 În chivot nu erau decât cele două table, pe care le pusese acolo Moise, în Horeb, când a făcut Domnul legământ cu copiii lui Israel, la ieşirea lor din Egipt.
5:11 În clipa când au ieşit preoţii din Locul sfânt, căci toţi preoţii de faţă se sfinţiseră fără să mai ţină şirul cetelor,
5:12 şi toţi Leviţii care erau cântăreţi: Asaf, Heman, Iedutun, fiii şi fraţii lor, îmbrăcaţi în in subţire, stăteau la răsăritul altarului cu chimvale, alăute şi harfe, şi aveau cu ei o sută douăzeci de preoţi care sunau din trâmbiţe;
5:13 şi când cei ce sunau din trâmbiţe şi cei ce cântau, unindu-se într-un glas ca să mărească şi să laude pe Domnul, au sunat din trâmbiţe, chimvale şi celelalte instrumente, şi au mărit pe Domnul prin aceste cuvinte: Căci este bun, căci îndurarea Lui ţine în veci! în clipa aceea, casa, şi anume Casa Domnului, s-a umplut cu un nor.
5:14 Preoţii n-au putut să mai stea acolo ca să facă slujba, din pricina norului; căci slava Domnului umpluse Casa lui Dumnezeu.


Search in:
Terms:

Vote and Comment on Facebook:Recommend This Page:
Post on Facebook Add to your del.icio.us Digg this story StumbleUpon Twitter Google Plus Post on Tumblr Add to Reddit Pin this story Linkedin Google Bookmark Blogger
Insert Your Personal Insight:

Please do not make mean comments and follow the biblical and spiritual character of this forum. If, however unpleasant situations arise, we request to flag it to us in order to evaluate the situation.

Text source: This text is in the public domain, downloaded from http://www.unboundbible.org, compiled by biblephone2008@gmail.com.

This project is based on delivering free-of-charge the Word of the Lord in all the world by using electronic means. If you want to contact us, you can do this by writing to the following e-mail: confluente.org@gmail.com

DAILY READING BIBLIA CORNILESCU



SELECT VERSION

COMPARE WITH OTHER BIBLES