2 Cronici, Chapter 29

Bible Confluence - 2 Cronici 29 - Romanian - Biblia Cornilescu - Web
 
 
 
 
Comment!       Comment Disqus!
29:1 Ezechia a ajuns împărat la vârsta de douăzeci şi cinci de ani, şi a domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Abia, fata lui Zaharia.
29:2 El a făcut ce este bine înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său David.
29:3 În anul întâi al domniei lui, în luna întâi, a deschis uşile Casei Domnului, şi le-a dres.
29:4 A adus pe preoţi şi pe Leviţi, pe care i-a strâns în locul deschis dinspre răsărit,
29:5 şi le-a zis: Ascultaţi-mă, Leviţilor! Acum sfinţiţi-vă, sfinţiţi Casa Domnului, Dumnezeului părinţilor voştri, şi scoateţi afară din sfântul locaş ce este necurat.
29:6 Căci părinţii noştri au păcătuit, au făcut ce este rău înaintea Domnului, Dumnezeului nostru. L-au părăsit, şi-au abătut privirile de la cortul Domnului, şi i-au întors spatele.
29:7 Au închis chiar uşile pridvorului şi au strâns candelele, şi n-au adus Dumnezeului lui Israel nici tămâie, nici arderi de tot în sfântul locaş.
29:8 De aceea mânia Domnului a fost peste Iuda şi peste Ierusalim, şi i-a făcut de groază, de spaimă şi de bătaie de joc, cum vedeţi cu ochii voştri.
29:9 Şi din pricina aceasta au căzut părinţii noştri ucişi de sabie, şi fiii noştri, fiicele noastre şi nevestele noastre sunt în robie.
29:10 Am de gând dar să fac legământ cu Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentru ca mânia Lui aprinsă să se abată de la noi.
29:11 Acum, fiilor, nu mai staţi nepăsători; căci voi aţi fost aleşi de Domnul ca să staţi în slujbă înaintea Lui, să fiţi slujitorii Lui, şi să-I aduceţi tămâie.
29:12 Şi Leviţii s-au sculat: Mahat, fiul lui Amasai, Ioel, fiul lui Azaria, din fiii Chehatiţilor; şi din fiii Merariţilor: Chis, fiul lui Abdi, Azaria, fiul lui Iehaleleel; şi din Gherşoniţi: Ioah, fiul lui Zima, Eden, fiul lui Ioah;
29:13 şi din fiii lui Eliţafan: Şimri şi Ieiel; şi din fiii lui Asaf: Zaharia şi Matania;
29:14 şi din fiii lui Heman: Iehiel şi Şimei, şi din fiii lui Iedutun: Şemaia şi Uziel.
29:15 Au adunat pe fraţii lor, şi, după ce s-au sfinţit, au venit să curăţească şi Casa Domnului, după porunca împăratului, şi după cuvintele Domnului.
29:16 Preoţii au intrat înăuntrul Casei Domnului ca s-o curăţească; au scos toate necurăţiile pe care le-au găsit în Templul Domnului, şi le-au pus în curtea Casei Domnului, unde le-au adunat Leviţii ca să le ducă afară în pârâul Chedron.
29:17 Au început aceste curăţiri în ziua întâi a lunii întâi; în a opta zi a lunii, au intrat în pridvorul Domnului, şi opt zile au curăţit Casa Domnului; în a şaisprezecea zi a lunii întâi, isprăviseră.
29:18 S-au dus apoi la împăratul Ezechia, şi au zis: Am curăţit toată Casa Domnului, altarul arderilor de tot cu toate uneltele lui, şi masa pâinilor pentru punerea înainte cu toate uneltele ei.
29:19 Am adus iarăşi în bună stare şi am curăţit toate uneltele, pe care le pângărise împăratul Ahaz în timpul domniei lui, când cu fărădelegile lui: sunt înaintea altarului Domnului.
29:20 Împăratul Ezechia s-a sculat dis-de-dimineaţă, a strâns pe mai marii cetăţii şi s-a suit la Casa Domnului.
29:21 Au adus şapte viţei, şapte berbeci, şapte miei, şi şapte ţapi, ca jertfă de ispăşire pentru împărăţie, pentru sfântul locaş, şi pentru Iuda. Împăratul a poruncit preoţilor, fiii lui Aaron, să le aducă pe altarul Domnului.
29:22 Preoţii au junghiat boii, şi au strâns sângele, pe care l-au stropit pe altar; au junghiat berbecii, şi au stropit sângele pe altar; au junghiat mieii, şi au stropit sângele pe altar.
29:23 Au adus apoi ţapii ispăşitori înaintea împăratului şi înaintea adunării, care şi-au pus mâinile peste ei.
29:24 Preoţii i-au junghiat, şi au turnat sângele la piciorul altarului, ca ispăşire pentru păcatele întregului Israel; căci pentru tot Israelul poruncise împăratul să se aducă arderea de tot şi jertfa de ispăşire.
29:25 A pus pe Leviţi în Casa Domnului cu chimvale, alăute şi harfe, după rânduiala lui David, lui Gad, văzătorul împăratului, şi prorocului Natan; căci astfel era porunca Domnului, dată prin prorocii Săi.
29:26 Leviţii au luat loc cu instrumentele lui David, şi preoţii cu trâmbiţele.
29:27 Ezechia a poruncit să aducă arderea de tot pe altar; şi, în clipa când a început arderea de tot, a început şi cântarea Domnului, în sunetul trâmbiţelor şi instrumentelor lui David, împăratul lui Israel.
29:28 Toată adunarea s-a închinat, au cântat cântarea, şi au sunat din trâmbiţe, până s-a isprăvit arderea de tot.
29:29 Şi când au isprăvit de adus ardere de tot, împăratul şi toţi cei ce erau cu el au îngenuncheat şi s-au închinat.
29:30 Apoi împăratul Ezechia şi căpeteniile au zis Leviţilor să laude pe Domnul cu cuvintele lui David şi ale prorocului Asaf. L-au lăudat cu bucurie, şi s-au plecat şi s-au închinat.
29:31 Ezechia a luat atunci cuvântul, şi a zis: Acum, după ce v-aţi sfinţit în slujba Domnului, apropiaţi-vă, aduceţi dobitoacele pentru jertfă, şi aduceţi jertfe de mulţumire la Casa Domnului. Şi adunarea a adus dobitoacele pentru jertfă, şi a adus jertfe de mulţumire; şi toţi cei pe care-i îndemna inima au adus arderi de tot.
29:32 Numărul arderilor de tot aduse de adunare a fost de şaptezeci de boi, o sută de berbeci, şi două sute de miei; toate aceste vite au fost jertfite ca ardere de tot Domnului.
29:33 Şi au mai închinat Domnului şase sute de boi şi trei mii de oi.
29:34 Dar preoţii erau în număr mic, şi n-au putut să despoaie toate arderile de tot; i-au ajutat fraţii lor, Leviţii, până s-a isprăvit lucrarea, şi până s-au sfinţit şi ceilalţi preoţi; căci Leviţii s-au sfinţit mai degrabă decât preoţii.
29:35 De altfel erau foarte multe arderi de tot, cu grăsimile jertfelor de mulţumire, şi cu jertfele de băutură ale arderilor de tot. Astfel a fost aşezată din nou slujba Casei Domnului.
29:36 Ezechia şi tot poporul s-au bucurat că Dumnezeu făcuse pe popor cu voie bună, căci lucrul s-a făcut pe neaşteptate.


Search in:
Terms:

Vote and Comment on Facebook:Recommend This Page:
Post on Facebook Add to your del.icio.us Digg this story StumbleUpon Twitter Google Plus Post on Tumblr Add to Reddit Pin this story Linkedin Google Bookmark Blogger
Insert Your Personal Insight:

Please do not make mean comments and follow the biblical and spiritual character of this forum. If, however unpleasant situations arise, we request to flag it to us in order to evaluate the situation.

Text source: This text is in the public domain, downloaded from http://www.unboundbible.org, compiled by biblephone2008@gmail.com.

This project is based on delivering free-of-charge the Word of the Lord in all the world by using electronic means. If you want to contact us, you can do this by writing to the following e-mail: confluente.org@gmail.com

DAILY READING BIBLIA CORNILESCU



SELECT VERSION

COMPARE WITH OTHER BIBLES