2 Cronici, Chapter 22

Bible Confluence - 2 Cronici 22 - Romanian - Biblia Cornilescu - Web
 
 
 
 
Comment!       Comment Disqus!
22:1 Locuitorii Ierusalimului au pus împărat în locul lui, pe Ahazia, fiul lui cel mai tânăr; căci oastea venită în tabără cu Arabii omorâse pe toţi cei mai mari în vârstă. Astfel a început să domnească Ahazia, fiul lui Ioram, împăratul lui Iuda.
22:2 Ahazia avea patruzeci şi doi de ani, când a ajuns împărat, şi a domnit un an la Ierusalim. Mama sa se chema Atalia, fata lui Omri.
22:3 El a umblat în căile casei lui Ahab, căci mama sa îi dădea sfaturi nelegiuite.
22:4 A făcut ce este rău înaintea Domnului, ca şi casa lui Ahab, căci după moartea tatălui său ei îi erau sfetnici, spre pierzarea lui.
22:5 Târât de sfatul lor, s-a dus cu Ioram, fiul lui Ahab, împăratul lui Israel, la război împotriva lui Hazael, împăratul Siriei, la Ramot în Galaad. Sirienii au rănit pe Ioram.
22:6 Ioram s-a întors să se vindece la Izreel de rănile, pe care i le făcuseră Sirienii la Rama, când se bătea împotriva lui Hazael, împăratul Siriei. Azaria, fiul lui Ioram, împăratul lui Iuda, s-a pogorât să vadă pe Ioram, fiul lui Ahal, la Izreel, pentru că era bolnav.
22:7 Prin voia lui Dumnezeu, şi spre pierzarea lui a venit Ahazia la Ioram. Când a ajuns, a ieşit cu Ioram să se ducă înaintea lui Iehu, fiul lui Nimşi, pe care-l unsese Domnul, ca să piardă casa lui Ahab.
22:8 Şi pe când se răzbuna Iehu împotriva casei lui Ahab, a dat peste capii lui Iuda şi peste fiii fraţilor lui Ahazia, care erau în slujba lui Ahazia, şi i-a omorât.
22:9 A căutat pe Ahazia, şi l-au prins în Samaria, unde se ascunsese. L-au adus la Iehu, şi l-au omorât. Apoi l-au îngropat, căci ziceau: Este fiul lui Iosafat, care căuta pe Domnul din toată inima lui. Şi n-a mai rămas nimeni din casa lui Ahazia care să fi fost în stare să domnească.
22:10 Atalia, mama lui Ahazia, văzând că fiul ei a murit, s-a sculat şi a omorât tot neamul împărătesc al casei lui Iuda.
22:11 Dar Ioşabeat, fata împăratului, a luat pe Ioas, fiul lui Ahazia, l-a ridicat din mijlocul fiilor împăratului, când au fost omorâţi: şi l-a pus cu doica lui în odaia paturilor. Astfel l-a ascuns Ioşabeat, fata împăratului Ioram, nevasta preotului Iehoiada, şi sora lui Ahazia, de privirile Ataliei, care nu l-a omorât.
22:12 A stat şase ani ascuns cu ei în Casa lui Dumnezeu. Şi în ţară domnea Atalia.


Search in:
Terms:

Vote and Comment on Facebook:Recommend This Page:
Post on Facebook Add to your del.icio.us Digg this story StumbleUpon Twitter Google Plus Post on Tumblr Add to Reddit Pin this story Linkedin Google Bookmark Blogger
Insert Your Personal Insight:

Please do not make mean comments and follow the biblical and spiritual character of this forum. If, however unpleasant situations arise, we request to flag it to us in order to evaluate the situation.

Text source: This text is in the public domain, downloaded from http://www.unboundbible.org, compiled by biblephone2008@gmail.com.

This project is based on delivering free-of-charge the Word of the Lord in all the world by using electronic means. If you want to contact us, you can do this by writing to the following e-mail: confluente.org@gmail.com

DAILY READING BIBLIA CORNILESCU



SELECT VERSION

COMPARE WITH OTHER BIBLES